Papa Francisc ar intenționa să ridice o interdicție veche de secole

Papa Francisc ar intenționa să ridice o interdicție veche de secole
Publicat: 12/03/2015, 16:01

Papa ar considera prevederea legată de celibatul preoților drept „arhaică” și „ca nefiind parte din doctrina Bisericii”, potrivit confidentului său, argentinianul Oscar Crespo, potrivit dailymail.co.uk.

De asemenea, prietenul suveranului pontif a declarat că acesta ar fi susținut cu tărie că dorește reformarea unei alte reguli a Bisericii Catolice care interzice persoanelor divorțate să primească Sfânta Euharistie (Împărtășanie, n.r.).

Potrivit lui Crespo, Francisc a spus că modificarea prevederii potrivit căreia persoanele divorțate nu pot lua parte pe deplin la viața bisericii este „prioritatea numărul unu” a pontificatului său.

Argentinianul a mai declarat că papa ar fi trimis un mesaj unei femei divorțate care „trăiește în păcat” alături de un nou partener că se poate spovedi și poate primi Sfânta Euharistie.

Biserica Catolică nu recunoaște divorțul și consideră că orice persoană care se recăsătorește sau are relații sexuale cu altă persoană decât cea cu care s-a căsătorit prima dată comite adulter, iar primirea Sfintei Euharistii în aceste condiții este considerată un păcat și mai grav.

Argentinianca Claudia Garcia Larumbe, de profesie învățătoare, i-a trimis papei un mesaj prin intermediul lui Oscar Crespo, întrebându-l dacă chiar nu are voie să se spovedească sau să primească Sfânta Euharistie, după ce s-a mutat împreună cu noul său partener.

Papa i-ar fi răspuns, prin intermediul lui Crespo: „Transmite-i că papa a spus că se poate spovedi și se poate împărtăși”.

Claudia Garcia Larumbe, în vârstă de 39 de ani, a declarat pentru tabloidul britanic că a rămas „fără cuvinte și foarte emoționată”, după ce a primit permisiunea personală a papei de a participa la ceremoniile religioase catolice.

Informațiile date publicității ar trebui să ofere speranță milioanelor de credincioși divorțați, dar și milioanelor de clerici care se simt din ce în ce mai puțin confortabil cu o viață de celibat, comentează publicația.

Suveranul pontif, în vârstă de 78 de ani și care celebrează vineri împlinirea a doi ani de când a devenit capul Bisericii Catolice, i-a spus lui Crespo: „Schimbările se impun fie cu timpul, fie prin vărsare de sânge, iar eu aleg pacea”, un semn că nu ar intenționa forțarea reformelor radicale cu riscul de a destabiliza Biserica, mai scrie publicația britanică.

Oscar Crespo, în vârstă de 77 de ani, bun prieten și fost coleg de clasă în școala gimnazială cu papa, a călătorit la Roma în luna octombrie a anului trecut și a petrecut câteva ore alături de Francisc în apartamentele private ale acestuia de la Vatican.

Argentinianul a declarat, potrivit tabloidului britanic, ca suveranul pontif, al cărui nume real este Jorge Bergoglio, a fost foarte „serios și înflăcărat” în timp ce vorbea despre ceea ce a descris ca fiind „principalele sale două planuri”.

„Mi-a spus că acestea sunt prioritățile sale ca papă. Prima este schimbarea regulilor privind persoanele divorțate. Cea de-a doua este eliminarea legii celibatului. A spus că aceasta nu face parte din doctrina Bisericii și că a fost impusă în urmă cu peste o mie de ani de un alt papă, iar el o consideră învechită, o gândire arhaică ce trebuie rediscutată. Papa crede că Dumnezeu i-a făcut pe toți oamenii să trăiască în sânul familiei, inclusiv pe preoți”, a declarat Oscar Crespo pentru Daily Mail.

Aceasta nu este prima dată când Francisc, primul papă non-european din ultimii 1.700 de ani, își exprimă părerile personale moderate referitor la abordarea tradițională a Bisericii Catolice privind la celibatul preoților.

În luna mai a anului trecut, papa a spus unui grup de reporteri că „celibatul este un dar pentru biserică, dar, din moment ce nu este o dogmă, ușa este mereu deschisă”.

De asemenea, în urmă cu câteva săptămâni, când a fost abordat de un activist care susține cauza preoților căsătoriți, Francisc a răspuns că problema „este pe agenda” sa.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal